S-au împlinit 10 ani de când noul Cod Civil oferă ambilor părinți șansa de a avea „custodia comună” a copiilor. Cum a reușit să declanșeze războaie o soluție legislativă menită să aducă armonie după divorț?În zeci de mii de familii din România, părinții care aleg să nu mai fie un cuplu trag de copii de parcă ar fi niște elastice. Adulții caută răzbunarea și copiii sunt victime vulnerabile ale unor traume pe viață, de la frica de abandon, până la vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare.În ultimele luni am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine.Acest articol face parte dintr-o serie; ascultă și articolul despre efectele psihologice asupra copiilor care trec prin divorțul părinților. Și citește alte două articole despre recomandări pentru părinții care urmează să se separe și soluții pentru o justiție mai prietenoasă cu copiii.Autor și voce: Oana SanduIlustrație: Alina Marinescu★ Support this podcast ★

S-au împlinit 10 ani de când noul Cod Civil oferă ambilor părinți șansa de a avea „custodia comună” a copiilor. Cum a reușit să declanșeze războaie o soluție legislativă menită să aducă armonie după divorț?În zeci de mii de familii din România, părinții care aleg să nu mai fie un cuplu trag de copii de parcă ar fi niște elastice. Adulții caută răzbunarea și copiii sunt victime vulnerabile ale unor traume pe viață, de la frica de abandon, până la vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare.În ultimele luni am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine.Acest articol face parte dintr-o serie; ascultă și <a href="https://dashboard.transistor.fm/shows/dor-audio/episodes/copiii-trebuie-proteja-i-cand-parin-ii-se-separa/edit" rel="nofollow" target="_blank">articolul</a> despre <a href="https://www.dor.ro/copiii-trebuie-protejati-cand-parintii-se-separa/" rel="nofollow" target="_blank">efectele psihologice asupra copiilor</a> care trec prin divorțul părinților. Și citește alte două articole despre <a href="https://www.dor.ro/recomandari-pentru-parinti-care-se-despart/" rel="nofollow" target="_blank">recomandări</a> pentru părinții care urmează să se separe și <a href="https://www.dor.ro/camere-de-ascultare-si-psihologie-pentru-judecatori/" rel="nofollow" target="_blank">soluții </a>pentru o justiție mai prietenoasă cu copiii.Autor și voce: Oana Sandu Ilustrație: Alina Marinescu<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Tot mai multe despărțiri ajung procese interminabile. Iar copiii sunt un bun de câștigat

Divorțul e unul dintre cele mai traumatice momente prin care trecem, copii sau părinți; dar copiilor le lasă urme care nu mai trec.În zeci de mii de familii din România, părinții care aleg să nu mai fie un cuplu trag de copii de parcă ar fi niște elastice. Adulții caută răzbunarea și copiii sunt victime vulnerabile unor traume pe viață,  de la frica de abandon, până la vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare.În ultimele luni am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine.Acest articol face parte dintr-o serie; îl poți asculta alături de un reportaj despre cum o schimbare de lege a produs lupte extreme între părinți. Mai poți citi și următoarele articole: recomandări pentru părinții care urmează să se separe și soluții pentru o justiție mai prietenoasă cu copiii.Autor și voce: Oana SanduIlustrație: Alina Marinescu★ Support this podcast ★

Divorțul e unul dintre cele mai traumatice momente prin care trecem, copii sau părinți; dar copiilor le lasă urme care nu mai trec.În zeci de mii de familii din România, părinții care aleg să nu mai fie un cuplu trag de copii de parcă ar fi niște elastice. Adulții caută răzbunarea și copiii sunt victime vulnerabile unor traume pe viață,  de la frica de abandon, până la vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare. În ultimele luni am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine. Acest articol face parte <a href="https://www.dor.ro/tag/interesul-copilului" rel="nofollow" target="_blank">dintr-o serie</a>; îl poți asculta alături de un <a href="https://dashboard.transistor.fm/shows/dor-audio/episodes/tot-mai-multe-despar-iri-ajung-procese-interminabile-iar-copiii-sunt-un-bun-de-ca-tigat/edit" rel="nofollow" target="_blank">reportaj</a> despre cum o schimbare de lege a produs lupte extreme între părinți. Mai poți citi și următoarele articole: <a href="https://www.dor.ro/recomandari-pentru-parinti-care-se-despart/" rel="nofollow" target="_blank">recomandări</a> pentru părinții care urmează să se separe și <a href="https://www.dor.ro/camere-de-ascultare-si-psihologie-pentru-judecatori/" rel="nofollow" target="_blank">soluții</a> pentru o justiție mai prietenoasă cu copiii.Autor și voce: Oana Sandu Ilustrație: Alina Marinescu<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Copiii trebuie protejați când părinții se separă

Poate ții minte: pe 15 octombrie 2021, trei cercetători în neuroștiință și psihologie au publicat pe Edupedu.ro o scrisoare-avertisment pentru Ministerul Educației, care tocmai girase un program opțional, numit „Neuroștiința la Clasă”. Semnatarii – Andrei Miu, cercetător în neuroștiințe cognitive, Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională, și Raul Mureșan, cercetător în neuroștiința sistemelor – spuneau că opționalul avea „erori științifice fundamentale” și se baza pe teorii depășite despre dezvoltarea și funcționarea creierului.Era, indirect, și o critică la adresa inițiatorilor – echipa Mind Architect, un podcast de neuroștiință aplicată în viața de zi cu zi, care funcționa ca suport de curs. Cercetătorii atrăgeau atenția că Paul Olteanu, gazda și imaginea podcastului, nu are studii de specialitate, vorbește într-un „limbaj colocvial” nepotrivit predării, ba chiar se folosește de program ca să promoveze printre elevi produsele companiei.Pe un internet care ne antagonizează nu doar în discuții despre politică și vaccin, ci și despre filme și Wordle-uri, nu-i de mirare ce-a urmat.Articol publicat în martie 2022 pe dor.roAutor: Nicoleta RădăcinăVoce: Nicoleta RădăcinăMuzica: Podington Bear, Vibe driveIlustrație: Mircea Drăgoi★ Support this podcast ★

Poate ții minte: pe 15 octombrie 2021, trei cercetători în neuroștiință și psihologie au publicat <a href="https://www.edupedu.ro/erori-stiintifice-fundamentale-din-podcastul-mind-architect-si-programul-neurostiinta-la-clasa-ajung-la-elevi-cu-sustinerea-ministerului-educatiei-avertizeaza-intr-o-scrisoare-deschisa-cercetat/?fbclid=IwAR03N7-hhk8kd1lkpWK3wq4I7cCOjzr3dW0CW6iLz3jywjefvEKCuGuAOoE" rel="nofollow" target="_blank">pe Edupedu.ro</a> o scrisoare-avertisment pentru Ministerul Educației, care tocmai girase un program opțional, numit „Neuroștiința la Clasă”. Semnatarii – Andrei Miu, cercetător în neuroștiințe cognitive, Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională, și Raul Mureșan, cercetător în neuroștiința sistemelor – spuneau că opționalul avea „erori științifice fundamentale” și se baza pe teorii depășite despre dezvoltarea și funcționarea creierului.Era, indirect, și o critică la adresa inițiatorilor – echipa Mind Architect, un podcast de neuroștiință aplicată în viața de zi cu zi, care funcționa ca suport de curs. Cercetătorii atrăgeau atenția că Paul Olteanu, gazda și imaginea podcastului, nu are studii de specialitate, vorbește într-un „limbaj colocvial” nepotrivit predării, ba chiar se folosește de program ca să promoveze printre elevi produsele companiei.Pe un internet care ne antagonizează nu doar în discuții despre politică și vaccin, ci și despre filme și Wordle-uri, nu-i de mirare ce-a urmat. Articol publicat în martie 2022 pe <a href="https://www.dor.ro/daca-ce-stim-despre-creier-n-o-sa-ne-schimbe-viata/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a>Autor: Nicoleta Rădăcină Voce: Nicoleta Rădăcină Muzica: Podington Bear, Vibe drive Ilustrație: Mircea Drăgoi<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Și dacă tot ce știm despre creier n-o să ne schimbe viața?

Criza refugiaților din Ucraina putea fi o ocazie pentru a întări încrederea între cetățeni și stat. Am folosit-o cum trebuie?Rusia a invadat Ucraina în zorii zilei de 24 februarie, dar despre război se vorbea deja de vreo două săptămâni. Primii refugiați au trecut granița chiar în acea zi. I-au așteptat voluntari și oameni obișnuiți, cu mâncare și pături. Mulți i-au și luat acasă. Din toată țara au început să curgă donații către vămi. După câteva zile, au început și autoritățile centrale să se miște: corturi pentru cazare temporară, bilete de tren gratuite.La început, părea că statul și societatea civilă se completează reciproc.Dar numărul ucrainenilor a urcat rapid la mii și zeci de mii pe zi, iar lucrurile au început să se complice.Autor: Sorana StănescuVoce: Sorana StănescuFotografii: Bogdan Dincă★ Support this podcast ★

Criza refugiaților din Ucraina putea fi o ocazie pentru a întări încrederea între cetățeni și stat. Am folosit-o cum trebuie? Rusia a invadat Ucraina în zorii zilei de 24 februarie, dar despre război se vorbea deja de vreo două săptămâni. Primii refugiați au trecut granița chiar în acea zi. I-au așteptat voluntari și oameni obișnuiți, cu mâncare și pături. Mulți i-au și luat acasă. Din toată țara au început să curgă donații către vămi. După câteva zile, au început și autoritățile centrale să se miște: corturi pentru cazare temporară, bilete de tren gratuite.La început, părea că statul și societatea civilă se completează reciproc.Dar numărul ucrainenilor a urcat rapid la mii și zeci de mii pe zi, iar lucrurile au început să se complice.Autor: <a href="https://www.dor.ro/cat-de-uniti-mai-suntem-pentru-ucraina/" rel="nofollow" target="_blank">Sorana Stănescu</a> Voce: Sorana Stănescu Fotografii: Bogdan Dincă<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Cât de uniți mai suntem pentru Ucraina?

Autor: Cosmin PopanVoce: Oana SanduIlustrație: Ionuț Dulămiță „Într-o zi petrecută cu ea la muncă, Liliana mă anunță pe nepregătite că s-a mutat pe Bolt Food, care ar plăti mai bine zilele astea. (Mulți curieri fac acest multi-apping, schimbând platforma de la o zi la alta sau chiar și de la o oră la alta, în funcție de cât de bine se plătește). Are în plan să lucreze de la 9 la 14 și de la 17 la 22 și să facă măcar 300 de lei. De dimineață e deja în întârziere: s-a trezit mult după ce-a sunat alarma, n-a apucat nici să mănânce, nici să se machieze (o face în mașină, lângă mine), nici să pună benzină și-a ajuns abia pe ultima sută de metri cu copiii la grădiniță. După o dimineață nu foarte productivă, cu o medie de două comenzi pe oră, urmează luatul copiilor de la grădiniță și o muncă fină de coordonare cu soțul care urmează să-i recupereze pe cei mici și să-i ducă acasă.În două ore de stat cu mama, cei doi băieți sunt greu de strunit: vor și ei afară din mașină când ridicăm și livrăm comenzile, plâng când începe să-i lovească somnul de după masă, îi cer Lilianei să meargă și ea acum acasă cu ei! Anticipata ei pauză de prânz se decalează și se scurtează; ieșim din nou abia la 19 și continuăm până la 23. O oră mai târziu decât era planul și cu 50 de lei mai puțin decât era targetul." ★ Support this podcast ★

Autor: Cosmin Popan Voce: Oana Sandu Ilustrație: Ionuț Dulămiță „Într-o zi petrecută cu ea la muncă, Liliana mă anunță pe nepregătite că s-a mutat pe Bolt Food, care ar plăti mai bine zilele astea. (Mulți curieri fac acest multi-apping, schimbând platforma de la o zi la alta sau chiar și de la o oră la alta, în funcție de cât de bine se plătește). Are în plan să lucreze de la 9 la 14 și de la 17 la 22 și să facă măcar 300 de lei. De dimineață e deja în întârziere: s-a trezit mult după ce-a sunat alarma, n-a apucat nici să mănânce, nici să se machieze (o face în mașină, lângă mine), nici să pună benzină și-a ajuns abia pe ultima sută de metri cu copiii la grădiniță. După o dimineață nu foarte productivă, cu o medie de două comenzi pe oră, urmează luatul copiilor de la grădiniță și o muncă fină de coordonare cu soțul care urmează să-i recupereze pe cei mici și să-i ducă acasă.În două ore de stat cu mama, cei doi băieți sunt greu de strunit: vor și ei afară din mașină când ridicăm și livrăm comenzile, plâng când începe să-i lovească somnul de după masă, îi cer Lilianei să meargă și ea acum acasă cu ei! Anticipata ei pauză de prânz se decalează și se scurtează; ieșim din nou abia la 19 și continuăm până la 23. O oră mai târziu decât era planul și cu 50 de lei mai puțin decât era targetul." <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Ce nu știi despre livratorul tău de mâncare

Autor: Sorana StănescuVoce: Oana SanduFotografie: Bogdan Gîrbovan„Elevilor ei le spunea că sunt „clasa campionilor” și că cea mai importantă valoare e prietenia. Când unul dintre ei ajungea la spital (și se întâmpla), îi lua pe toți și mergeau în vizită, până când, pe neștiute, au ajuns să meargă și singuri. Spre sfârșitul clasei a IV-a i-a făcut să nu se mai bată, să citească, dar cam atât. I-ar fi lăsat repetenți pe toți, numai să mai aibă un an cu ei.A făcut, în schimb, altceva: în anul următor a luat o Clasă Pregătitoare ca normă didactică și a rămas diriginte voluntar la clasa ei, cu care făcea și o oră de științe sociale, pe care avea dreptul să o țină datorită studiilor ei: management în administrație publică la ASE. În plus, când putea, mai fura câte o oră cu ei de la colegi: geografie, de la doamna directoare, când și când un desen sau o muzică, ca să mai recupereze câte ceva. Dimineața îi învăța pe cei mici să țină creionul în mână și după-amiezele era cu cei mari."★ Support this podcast ★

Autor: Sorana Stănescu Voce: Oana Sandu Fotografie: Bogdan Gîrbovan „Elevilor ei le spunea că sunt „clasa campionilor” și că cea mai importantă valoare e prietenia. Când unul dintre ei ajungea la spital (și se întâmpla), îi lua pe toți și mergeau în vizită, până când, pe neștiute, au ajuns să meargă și singuri. Spre sfârșitul clasei a IV-a i-a făcut să nu se mai bată, să citească, dar cam atât. I-ar fi lăsat repetenți pe toți, numai să mai aibă un an cu ei.A făcut, în schimb, altceva: în anul următor a luat o Clasă Pregătitoare ca normă didactică și a rămas diriginte voluntar la clasa ei, cu care făcea și o oră de științe sociale, pe care avea dreptul să o țină datorită studiilor ei: management în administrație publică la ASE. În plus, când putea, mai fura câte o oră cu ei de la colegi: geografie, de la doamna directoare, când și când un desen sau o muzică, ca să mai recupereze câte ceva. Dimineața îi învăța pe cei mici să țină creionul în mână și după-amiezele era cu cei mari."<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Oamenii din Calea Griviței: hârtii pentru autorități, suflete pentru Mihaela

Poate o Primărie cu mindset de „privat”, care își ascultă locuitorii, să readucă prosperitatea într-un oraș post-industrial? „Până la funiculare și furnale reconvertite, Reșița a început să se uite în oglindă, să-și chestioneze aspirațiile și să miște lucruri mici, dar vizibile, care generează niște mândrie locală și aduc oameni laolaltă, în așteptarea efectului de fluture. Și, poate cel mai important, orașul și-a întrebat locuitorii ce vor și a înțeles că bătălia adevărată se dă pentru încredere. N-o să vină imediat, dar trebuie să începi de undeva.”Autor și voce: Nicoleta RădăcinăMontaj: Ana Maria CiobanuFoto: Mircea ReșteaMuzica: Podignton Bear- Springs Come earlyDacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. ★ Support this podcast ★

Poate o Primărie cu mindset de „privat”, care își ascultă locuitorii, să readucă prosperitatea într-un oraș post-industrial? „Până la funiculare și furnale reconvertite, Reșița a început să se uite în oglindă, să-și chestioneze aspirațiile și să miște lucruri mici, dar vizibile, care generează niște mândrie locală și aduc oameni laolaltă, în așteptarea efectului de fluture. Și, poate cel mai important, orașul și-a întrebat locuitorii ce vor și a înțeles că bătălia adevărată se dă pentru încredere. N-o să vină imediat, dar trebuie să începi de undeva.” Autor și voce: <a href="https://www.dor.ro/author/nicoleta-radacina/" rel="nofollow" target="_blank">Nicoleta Rădăcină</a> Montaj: Ana Maria Ciobanu Foto: Mircea Reștea Muzica: Podignton Bear- Springs Come earlyDacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro/sustine</a>. <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Reșița SRL

Autor și voce: Bogdan CoșaIlustrație: Oana Barbonie„Copil fiind, dacă se-ntâmpla să iau bătaie, dar mai ales înainte să cadă loviturapropriu-zisă, mă rugam să se termine viața în mine așa cum se stinge lumina în tubul televizorului, să nu fiu martor la scena imediat următoare; să nu mai rămână din mine decât o dungă orizontală, apoi un punct tot mai greu de deslușit”, scriam într-un eseu despre copilărie. Așa a fost, l-am urât pe tatăl meu pentru fiecare dos de palmă încasat, pentru că n-aveam unde să fug din calea lui, dar în special pentru că loviturile lui mă nimereau cel mai des peste față, peste ochi. Era de parcă voia să-mi șteargă moaca, să nu mă mai vadă, să nu-l mai văd, și-atunci îl uram și mă uram cu tărie, pentru că-l iubeam. Îmi doream din inimă să ripostez violent și în același timp să dispar. Am urât-o pe mama – și m-am urât însutit pentru că o urăsc, pentru că o iubeam. I-am urât pe colegii care, pentru că părinții îmi interziseseră să ripostez, și-au bătut joc cu cruzime de mine ani la rând. Și m-am urât, la fel, pentru că le căutam prezența, deși acceptasem fără rest regulile familiei mele, pentru că am fost orb – aș fi putut foarte bine să-i împing și eu pe scări, să-i lovesc și eu, mai tare, să le fac ceva care să-i convingă să nu se mai apropie niciodată de mine, dar n-am făcut-o, ca și când n-aș fi avut opțiunea asta.Poți citi și eseul lui Bogdan Coșa, „Acasă a însemnat frică", despre violență domestică, publicat în 2021. Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. ★ Support this podcast ★

Autor și voce: Bogdan Coșa Ilustrație: Oana Barbonie„Copil fiind, dacă se-ntâmpla să iau bătaie, dar mai ales înainte să cadă loviturapropriu-zisă, mă rugam să se termine viața în mine așa cum se stinge lumina în tubul televizorului, să nu fiu martor la scena imediat următoare; să nu mai rămână din mine decât o dungă orizontală, apoi un punct tot mai greu de deslușit”, scriam într-un eseu despre copilărie. Așa a fost, l-am urât pe tatăl meu pentru fiecare dos de palmă încasat, pentru că n-aveam unde să fug din calea lui, dar în special pentru că loviturile lui mă nimereau cel mai des peste față, peste ochi. Era de parcă voia să-mi șteargă moaca, să nu mă mai vadă, să nu-l mai văd, și-atunci îl uram și mă uram cu tărie, pentru că-l iubeam. Îmi doream din inimă să ripostez violent și în același timp să dispar. Am urât-o pe mama – și m-am urât însutit pentru că o urăsc, pentru că o iubeam. I-am urât pe colegii care, pentru că părinții îmi interziseseră să ripostez, și-au bătut joc cu cruzime de mine ani la rând. Și m-am urât, la fel, pentru că le căutam prezența, deși acceptasem fără rest regulile familiei mele, pentru că am fost orb – aș fi putut foarte bine să-i împing și eu pe scări, să-i lovesc și eu, mai tare, să le fac ceva care să-i convingă să nu se mai apropie niciodată de mine, dar n-am făcut-o, ca și când n-aș fi avut opțiunea asta.Poți citi și eseul lui Bogdan Coșa, <a href="https://dashboard.transistor.fm/shows/dor-audio/episodes/acasa-a-insemnat-frica/edit" rel="nofollow" target="_blank">„Acasă a însemnat frică"</a>, despre violență domestică, publicat în 2021.  Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro/sustine</a>.  <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Furia este șoferul fricii și al tristeții

Sunt mai bine de zece ani de când coloana sonoră a Ionelei, o profesoară de limba romani în vârstă de 35 de ani, e construită din vocile copiilor. La început au fost elevii de gimnaziu în risc de abandon școlar din cartierul bucureștean Ferentari, unde făcea educație remedială. Apoi au fost copiii imigranți de la periferia Parisului, pentru care a predat franceză. Acum vocea principală e a fiului ei, dar de doi ani de când s-au mutat în Vizurești, un sat din Dâmbovița la 40 de km de capitală, Ionela are mereu brațele deschise pentru îmbrățișat și alți zâni și zâne, cum își numește elevii. Acasă și în clasă răsună vocea ei fermă, care acoperă orice zumzet.Dar cuvintele pe care le folosește sunt desprinse din cărțile moderne despre creșterea copiilor: „Mulțumesc că ai pus carioca la loc”, „Apreciez că ai încercat singur”, „Mă bucur că ai cerut ajutorul”Urmărește activitatea Ionelei pe pagina FRIENDS Vizurești.Notă: pe parcursul narațiunii vei auzi de două ori cuvântul jignitor „ț*gan” și o dată ”ț*gănie”. Sunt citate din discuții cu persoane rome și nu încurajăm în niciun fel folosirea acestor termeni de către ne-romi, de aceea sunt și ortografiați cu *.Caută mai multe articole de Ana Maria Ciobanu pe dor.ro sau ascultă episodul „Ca femeie romă ești mereu între două lumi” din feed-ul DoR Audio, podcastul Obiceiul pământului sau portretul vioristului Caliu din Clejani. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la ana@dor.roDacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.Autor și voce: Ana Maria CiobanuFotografii: Ioana CîrligMontaj: Ana Maria Ciobanu★ Support this podcast ★

Sunt mai bine de zece ani de când coloana sonoră a Ionelei, o profesoară de limba romani în vârstă de 35 de ani, e construită din vocile copiilor.  La început au fost elevii de gimnaziu în risc de abandon școlar din cartierul bucureștean Ferentari, unde făcea educație remedială. Apoi au fost copiii imigranți de la periferia Parisului, pentru care a predat franceză. Acum vocea principală e a fiului ei, dar de doi ani de când s-au mutat în Vizurești, un sat din Dâmbovița la 40 de km de capitală, Ionela are mereu brațele deschise pentru îmbrățișat și alți zâni și zâne, cum își numește elevii.  Acasă și în clasă răsună vocea ei fermă, care acoperă orice zumzet.Dar cuvintele pe care le folosește sunt desprinse din cărțile moderne despre creșterea copiilor: „Mulțumesc că ai pus carioca la loc”, „Apreciez că ai încercat singur”, „Mă bucur că ai cerut ajutorul” Urmărește activitatea Ionelei pe pagina <a href="https://www.facebook.com/Friends-Vizuresti-577722398928597" rel="nofollow" target="_blank">FRIENDS Vizurești</a>.Notă: pe parcursul narațiunii vei auzi de două ori cuvântul jignitor „ț*gan” și o dată ”ț*gănie”. Sunt citate din discuții cu persoane rome și nu încurajăm în niciun fel folosirea acestor termeni de către ne-romi, de aceea sunt și ortografiați cu *.Caută mai multe articole de Ana Maria Ciobanu pe <a href="https://www.dor.ro/author/georgiana-ilie/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a> sau ascultă episodul „<a href="https://dor-audio.transistor.fm/episodes/ca-femeie-roma-e-ti-mereu-intre-doua-lumi" rel="nofollow" target="_blank">Ca femeie romă ești mereu între două lumi</a>” din feed-ul DoR Audio, podcastul <a href="https://obiceiulpamantului.ro/" rel="nofollow" target="_blank">Obiceiul pământulu</a>i sau portretul vioristului <a href="https://www.dor.ro/eu-sunt-caliu/" rel="nofollow" target="_blank">Caliu din Clejani</a>. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la ana@dor.ro Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro/sustine</a>.Autor și voce: Ana Maria Ciobanu Fotografii: Ioana Cîrlig Montaj: Ana Maria Ciobanu<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Limba romani te ajută să înțelegi cine ești

Totul a început în Gara de Nord, în a doua săptămână din martie. Anastasiia, cei șapte colegi profesori (majoritatea învățătoare, fiindcă școala lor era una primară), elevi din fosta școală și mamele lor abia se instalaseră în casa pusă la dispoziția lor gratuit de o româncă. O găsiseră pe una dintre platformele de găzduire a refugiaților și, după zeci de ore pe drum, se simțeau în sfârșit în siguranță. Cu toate astea, spune Anastasiia, vina îi copleșea. „E un sentiment enorm de vină pe care-l simte fiecare ucrainean când își părăsește țara, care este distrusă de război.”Știa că la Gara de Nord vin mulți refugiați, mulți copii, și că vor găsi aici și voluntari care vorbesc ucraineană sau rusă. Ar fi vrut să ajute cu ce știu mai bine: să predea, pentru că, la un moment dat, copiii care în primă fază au nevoie urgentă de mâncare și de un loc de dormit vor avea nevoie curând și de educație.I-au întrebat pe voluntari dacă pot găsi un loc unde să predea acestor copii. Era însă haos și nu au primit răspunsuri. Și, la un moment dat, în mijlocul Gării de Nord, Anastasiia a strigat în engleză: „Suntem profesori! Vrem să predăm! Copiii au nevoie de educație”.Caută mai multe articole de Oana Sandu pe dor.ro sau ascultă episodul „Pe terenul celor care ajută" din feed-ul DoR Audio, despre mobilizarea românilor pentru refugiații ucraineni, din primele două săptămâni de după începerea războiului. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la oana@dor.roAutor și voce: Oana SanduFotografie: Ioana Moldova★ Support this podcast ★

Totul a început în Gara de Nord, în a doua săptămână din martie. Anastasiia, cei șapte colegi profesori (majoritatea învățătoare, fiindcă școala lor era una primară), elevi din fosta școală și mamele lor abia se instalaseră în casa pusă la dispoziția lor gratuit de o româncă. O găsiseră pe una dintre platformele de găzduire a refugiaților și, după zeci de ore pe drum, se simțeau în sfârșit în siguranță. Cu toate astea, spune Anastasiia, vina îi copleșea. „E un sentiment enorm de vină pe care-l simte fiecare ucrainean când își părăsește țara, care este distrusă de război.”Știa că la Gara de Nord vin mulți refugiați, mulți copii, și că vor găsi aici și voluntari care vorbesc ucraineană sau rusă. Ar fi vrut să ajute cu ce știu mai bine: să predea, pentru că, la un moment dat, copiii care în primă fază au nevoie urgentă de mâncare și de un loc de dormit vor avea nevoie curând și de educație.I-au întrebat pe voluntari dacă pot găsi un loc unde să predea acestor copii. Era însă haos și nu au primit răspunsuri. Și, la un moment dat, în mijlocul Gării de Nord, Anastasiia a strigat în engleză: „Suntem profesori! Vrem să predăm! Copiii au nevoie de educație”.Caută mai multe articole de Oana Sandu pe <a href="https://www.dor.ro/author/georgiana-ilie/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a> sau ascultă episodul <a href="https://dashboard.transistor.fm/shows/dor-audio/episodes/e51/edit" rel="nofollow" target="_blank">„Pe terenul celor care ajută"</a> din feed-ul DoR Audio, despre mobilizarea românilor pentru refugiații ucraineni, din primele două săptămâni de după începerea războiului. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la oana@dor.roAutor și voce: Oana Sandu Fotografie: Ioana Moldova<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Cum arată o școală ucraineană în România

Povești din DoR, citite chiar de autori. DoR e o publicație independentă care spune povești adevărate pentru a-și sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Citește munca noastră pe www.dor.ro și în ediția print.

Un reportaj scris și citit de Georgiana Ilie, publicat pe 11 noiembrie 2021 pe dor.roAutor și voce: Georgiana IlieMontaj: Ana Maria CiobanuMuzica: Blue Dot Sessions, Filing awayCând a început să se ocupe de obiceiurile de doliu, s-a luat cu treabă. La parastasul de 40 de zile, a făcut pachete cu hainele lui Zamfirică – geci de piele, cămăși bune, pulovere, pantaloni – și le-a pus de-al lungul străzii să vină vecinii să ia. I-au mai rămas costumele lui, pe care o să le dea la comemorarea de un an. Luna mai a venit și cu treaba din grădină. A pus roșii, varză, ardei și vinete doar pe jumătate de teren, restul l-a semănat cu porumb pentru animale, că știa de acum că nu o să mai aibă nevoie de atâtea legume doar pentru ea.Dar șocul morții lui a rămas ca un arc tensionat, gata să sară și să o dezechilibreze de fiecare dată când ceva îi scapă de sub control. ★ Support this podcast ★

Un reportaj scris și citit de Georgiana Ilie, publicat pe 11 noiembrie 2021 pe <a href="http://dor.ro" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a>Autor și voce: Georgiana IlieMontaj: Ana Maria Ciobanu Muzica: Blue Dot Sessions, Filing awayCând a început să se ocupe de obiceiurile de doliu, s-a luat cu treabă. La parastasul de 40 de zile, a făcut pachete cu hainele lui Zamfirică – geci de piele, cămăși bune, pulovere, pantaloni – și le-a pus de-al lungul străzii să vină vecinii să ia. I-au mai rămas costumele lui, pe care o să le dea la comemorarea de un an. Luna mai a venit și cu treaba din grădină. A pus roșii, varză, ardei și vinete doar pe jumătate de teren, restul l-a semănat cu porumb pentru animale, că știa de acum că nu o să mai aibă nevoie de atâtea legume doar pentru ea.Dar șocul morții lui a rămas ca un arc tensionat, gata să sară și să o dezechilibreze de fiecare dată când ceva îi scapă de sub control. <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Nu ne-am făcut plan să murim anul ăsta

În mai multe locuri din București, voluntari, activiști și asistenți sociali ajută refugiații cu informații, mâncare, găzduire, donații, transport și încurajări. Reporterii Oana Sandu și Ana Maria Ciobanu s-au oprit, în a doua săptămână de război, la Aeroportul Otopeni, Gara de Nord, Gara Obor, Consiliul Național al Refugiaților din Ucraina, sala de sport din Colegiul Tehnic „Henri Coandă", adăpostul asociației Carusel și depozitul de donații din Iuliu Maniu 11. Peste două milioane de ucraineni și-au părăsit țara, iar peste 365.000 au intrat până acum în România. Cei mai mulți au fost în tranzit spre alte destinații. Aproape 283.000 au și plecat deja din țara noastră. ★ Support this podcast ★

În mai multe locuri din București, voluntari, activiști și asistenți sociali ajută refugiații cu informații, mâncare, găzduire, donații, transport și încurajări. Reporterii Oana Sandu și Ana Maria Ciobanu s-au oprit, în a doua săptămână de război, la Aeroportul Otopeni, Gara de Nord, Gara Obor, Consiliul Național al Refugiaților din Ucraina, sala de sport din Colegiul Tehnic „Henri Coandă", adăpostul asociației Carusel și depozitul de donații din Iuliu Maniu 11.  Peste două milioane de ucraineni și-au părăsit țara, iar peste 365.000 au intrat până acum în România. Cei mai mulți au fost în tranzit spre alte destinații. Aproape 283.000 au și plecat deja din țara noastră.  <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Pe terenul celor care ajută

Un eseu scris și citit de Anca Iosif, publicat pe 31 august 2021 pe dor.roAutor și voce: Anca IosifMontaj: Ana Maria CiobanuMuzica: Blue Dot Sessions, Filing awayTraseul te invită să treci, mai ales prin Bucovina, prin stânele sau printre gospodăriile oamenilor. E important, după ce săriți gardurile, după ce deschideți porțile sau după ce dați lemnele la o parte pe orizontală (stânga-dreapta), să le puneți la loc, să închideți porțile, ca animalele să nu scape.Extra:Citește eseul publicat pe dor.roAscultă înregistrarea unei conversații pe Zoom cu Anca pentru mai multe informații practice despre traseu.Pentru versiunea poetică a eseului, uită-te la Ce dai și ce primești de pe drum, un moment conceput pentru DoR Live: Zona Neutră, filmat în septembrie 2021.★ Support this podcast ★

Un eseu scris și citit de Anca Iosif, publicat pe 31 august 2021 pe <a href="http://dor.ro" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a>Autor și voce: Anca IosifMontaj: Ana Maria Ciobanu Muzica: Blue Dot Sessions, Filing awayTraseul te invită să treci, mai ales prin Bucovina, prin stânele sau printre gospodăriile oamenilor. E important, după ce săriți gardurile, după ce deschideți porțile sau după ce dați lemnele la o parte pe orizontală (stânga-dreapta), să le puneți la loc, să închideți porțile, ca animalele să nu scape. Extra:Citește eseul publicat pe <a href="https://www.dor.ro/via-transilvanica-nu-ma-intorc-doar-ajung/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a>Ascultă <a href="https://www.dropbox.com/s/blc6k2ho0ckvihi/anca%20iosif%20zoom%20via%20transilvania%20cut.mp3?dl=0" rel="nofollow" target="_blank">înregistrarea</a> unei conversații pe Zoom cu Anca pentru mai multe informații practice despre traseu. Pentru versiunea poetică a eseului, uită-te la<a href="https://www.youtube.com/watch?t=241&amp;v=s39z_mn0MHY&amp;feature=youtu.be" rel="nofollow" target="_blank"> Ce dai și ce primești de pe drum</a>, un moment conceput pentru <a href="https://www.dor.ro/dor-live/" rel="nofollow" target="_blank">DoR Live</a>: Zona Neutră, filmat în <a href="https://youtu.be/s39z_mn0MHY" rel="nofollow" target="_blank">septembrie 2021. </a> <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Via Transilvanica: Nu mă întorc, doar ajung

Doi oameni încearcă, aproape un deceniu, să facă o relație să funcționeze. Eșuează. Ce spune asta despre ei și despre iubire? Un eseu scris și citit de Ioana Burtea, publicat în septembrie 2021 pe dor.ro „Eram împreună de două săptămâni și râdeam goi în garsoniera lui din Crângași, într-o seară cu miros de tei.În cameră pluteau nori de Lucky Strike, pe noptieră zăcea o sticlă goală de vin de Recaș, iar noi stăteam pe marginea canapelei extensibile pe care tocmai o rupseserăm făcând sex. Mijlocul s-a scufundat în forma scândurii frânte și nu mai putea fi folosită pentru nimic, nici pentru somn. Râdeam isteric, el cu capul în palme, eu înfășurată în cearșaful înflorat de la mama lui. Nu ni se mai întâmplase așa ceva în scurtele noastre vieți sexuale. Mă simțeam regina sexului, deși reacția mai realistă ar fi fost să mă îngrijoreze calitatea mobilei.  Calcula dacă ar putea să pună niște cărți sub scândura ruptă, ca să țină măcar noaptea aia. Atunci a sunat telefonul și mi-a făcut semn că merge în bucătărie, dar a rămas în cameră.Era gagică-sa, trebuia să răspundă, că n-avea niciun motiv să nu răspundă la miezul nopții. Asta e, trebuia să înțeleg, îmi spusese zilele trecute, că n-are cum să-i dea papucii cu o lună înainte de Bac. Mie un fost mi-a dat papucii cu o lună înainte de Bac. Adică nu mi i-a dat, m-a tărăgănat până când mi-am dat seama că nu mai suntem împreună. Presupun că Răzvan era ceva mai integru de atât, dacă „atât” înseamnă „deloc”. Autor și voce: Ioana BurteaMontaj: Oana SanduColaj: Anna Grozavu★ Support this podcast ★

Doi oameni încearcă, aproape un deceniu, să facă o relație să funcționeze. Eșuează. Ce spune asta despre ei și despre iubire? Un eseu scris și citit de Ioana Burtea, publicat în septembrie 2021 pe <a href="http://dor.ro" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a>  „Eram împreună de două săptămâni și râdeam goi în garsoniera lui din Crângași, într-o seară cu miros de tei. În cameră pluteau nori de Lucky Strike, pe noptieră zăcea o sticlă goală de vin de Recaș, iar noi stăteam pe marginea canapelei extensibile pe care tocmai o rupseserăm făcând sex. Mijlocul s-a scufundat în forma scândurii frânte și nu mai putea fi folosită pentru nimic, nici pentru somn. Râdeam isteric, el cu capul în palme, eu înfășurată în cearșaful înflorat de la mama lui. Nu ni se mai întâmplase așa ceva în scurtele noastre vieți sexuale. Mă simțeam regina sexului, deși reacția mai realistă ar fi fost să mă îngrijoreze calitatea mobilei.  Calcula dacă ar putea să pună niște cărți sub scândura ruptă, ca să țină măcar noaptea aia. Atunci a sunat telefonul și mi-a făcut semn că merge în bucătărie, dar a rămas în cameră. Era gagică-sa, trebuia să răspundă, că n-avea niciun motiv să nu răspundă la miezul nopții. Asta e, trebuia să înțeleg, îmi spusese zilele trecute, că n-are cum să-i dea papucii cu o lună înainte de Bac. Mie un fost mi-a dat papucii cu o lună înainte de Bac. Adică nu mi i-a dat, m-a tărăgănat până când mi-am dat seama că nu mai suntem împreună. Presupun că Răzvan era ceva mai integru de atât, dacă „atât” înseamnă „deloc”. Autor și voce: Ioana BurteaMontaj: Oana Sandu Colaj: Anna Grozavu<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Totul se așază, baby

După 25 de ani de faimă internațională cu Taraf de Haïdouks, lăutarul Caliu cântă neobosit, ca să ne convingă pe noi – și pe el însuși – că rămâne de neegalat.Caliu e astăzi liderul tarafului care duce în spate istoria Clejanilor, un viorist care știe cum e să n-aibă de niciunele, dar și cum e să fie „șeful lumii” (cum îl alintă Jean de la Craiova). Știe și cum e să o ia de la zero, cu încrederea că sunetele pe care le scoate din vioară îi vor hrăni familia și-i vor câștiga respectul oricui îl ascultă.„Muzica iese de aici și oamenii simt ce le transmit”, mi-a spus odată, arătând spre inimă. „De-asta le curg lacrimile șiroaie, de-asta râd, de-aia dansează.”Tot ce-și dorește, mai ales după un an de pandemie în care n-au cântat, e să fie sănătos el și ai lui și să aibă publicul în față. „Acum au descoperit și tinerii noștri ce valoare vine de la Clejani, înainte o cunoșteau doar străinii. E foarte important să demonstrăm că ținem tradiția în viață; că știm să cântăm ca acum 300 de ani, cum cântau bătrânii noștri, și să arătăm cum a evoluat totul. Și vreau să-l cunoască toată lumea și pe băiatul meu, Robert, că el va fi viitorul.”Caută mai multe articole de Ana Maria Ciobanu pe dor.ro sau episodul „Ca femeie romă ești mereu între două lumi” din feed-ul DoR Audio. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la ana@dor.roDacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.Autor și voce: Ana Maria CiobanuFotografie: Andrei PungovschiIntroducere și montaj: Ana Maria CiobanuMuzica: Taraf de Caliu, înregistrări din perioada mai-august 2021 la studioul Unda Recording și în concerte la Grădina Urbană.★ Support this podcast ★

După 25 de ani de faimă internațională cu Taraf de Haïdouks, lăutarul Caliu cântă neobosit, ca să ne convingă pe noi – și pe el însuși – că rămâne de neegalat.Caliu e astăzi liderul tarafului care duce în spate istoria Clejanilor, un viorist care știe cum e să n-aibă de niciunele, dar și cum e să fie „șeful lumii” (cum îl alintă Jean de la Craiova). Știe și cum e să o ia de la zero, cu încrederea că sunetele pe care le scoate din vioară îi vor hrăni familia și-i vor câștiga respectul oricui îl ascultă.„Muzica iese de aici și oamenii simt ce le transmit”, mi-a spus odată, arătând spre inimă. „De-asta le curg lacrimile șiroaie, de-asta râd, de-aia dansează.”Tot ce-și dorește, mai ales după un an de pandemie în care n-au cântat, e să fie sănătos el și ai lui și să aibă publicul în față. „Acum au descoperit și tinerii noștri ce valoare vine de la Clejani, înainte o cunoșteau doar străinii. E foarte important să demonstrăm că ținem tradiția în viață; că știm să cântăm ca acum 300 de ani, cum cântau bătrânii noștri, și să arătăm cum a evoluat totul. Și vreau să-l cunoască toată lumea și pe băiatul meu, Robert, că el va fi viitorul.” Caută mai multe articole de Ana Maria Ciobanu pe <a href="https://www.dor.ro/author/georgiana-ilie/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a> sau episodul „<a href="https://dor-audio.transistor.fm/episodes/ca-femeie-roma-e-ti-mereu-intre-doua-lumi" rel="nofollow" target="_blank">Ca femeie romă ești mereu între două lumi</a>” din feed-ul DoR Audio. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la ana@dor.ro Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro/sustine</a>.Autor și voce: Ana Maria Ciobanu Fotografie: Andrei Pungovschi Introducere și montaj: Ana Maria Ciobanu Muzica: Taraf de Caliu, înregistrări din perioada mai-august 2021 la studioul Unda Recording și în concerte la Grădina Urbană.<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Eu sunt Caliu

Umilințele sărăciei nu se uită niciodată, nici dacă-ți propui – și cu atât mai puțin când alegi să te-ntorci în orașul natal. Dar ele pot fi iertate.Un eseu scris și citit de Bogdan Coșa, publicat în septembrie 2021 pe dor.ro„Decizia de a ne muta în Codlea fusese rezultatul unui proces mai amplu, care începuse cu doi ani înainte, când am venit în Brașov. Atunci, după trei luni de probă, care au reușit să șteargă cu buretele lipsa de direcție pe care ajunsesem să o simt în capitală, am cumpărat un apartament micuț, pe care l-am renovat din mers. Am terminat reparațiile în lunile de izolare din pandemie și, pentru că am înțeles și că ne place să ne murdărim împreună, am hotărât să ne căsătorim.La câteva săptămâni distanță, am aflat că urmează să avem un copil. Asta a resetat din nou jocul; 45 de metri pătrați erau greu de împărțit între un câine blănos, mai degrabă bătrân, care calcă în toți scuipații, și un bebeluș care își scapă non-stop sfertul de castravete și suzeta pe jos. Așa că am luat din nou la mână site-urile cu anunțuri imobiliare și ne-am petrecut o parte din vara lui 2020 colindând cartiere rezidențiale cu locuințe la gri aflate în mijlocul pustietății; la care, ca să ajungem, înghițeam tot praful de pe uliță.Când a dat peste proprietatea pe care aveam să o cumpărăm, Irina mi-a trimis linkul cu mari rezerve, numai cu titlu de exemplu, pentru că era convinsă că n-o să vreau să programăm o vizionare. Era în Codlea, orașul meu natal, de care fugisem mâncând pământul, și-n care reveneam călcându-mi pe inimă, doar cât să-i salut pe părinți, chiar și după ce ne-am întors în Brașov, care era la mai puțin de 15 kilometri distanță.”Autor și voce: Bogdan CoșaMontaj: Ana Maria Ciobanu★ Support this podcast ★

Umilințele sărăciei nu se uită niciodată, nici dacă-ți propui – și cu atât mai puțin când alegi să te-ntorci în orașul natal. Dar ele pot fi iertate.Un eseu scris și citit de Bogdan Coșa, publicat în septembrie 2021 pe <a href="https://www.dor.ro/inapoi-in-codlea-unde-am-cunoscut-frica/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a> „Decizia de a ne muta în Codlea fusese rezultatul unui proces mai amplu, care începuse cu doi ani înainte, când am venit în Brașov. Atunci, după trei luni de probă, care au reușit să șteargă cu buretele lipsa de direcție pe care ajunsesem să o simt în capitală, am cumpărat un apartament micuț, pe care l-am renovat din mers. Am terminat reparațiile în lunile de izolare din pandemie și, pentru că am înțeles și că ne place să ne murdărim împreună, am hotărât să ne căsătorim.La câteva săptămâni distanță, am aflat că urmează să avem un copil. Asta a resetat din nou jocul; 45 de metri pătrați erau greu de împărțit între un câine blănos, mai degrabă bătrân, care calcă în toți scuipații, și un bebeluș care își scapă non-stop sfertul de castravete și suzeta pe jos. Așa că am luat din nou la mână site-urile cu anunțuri imobiliare și ne-am petrecut o parte din vara lui 2020 colindând cartiere rezidențiale cu locuințe la gri aflate în mijlocul pustietății; la care, ca să ajungem, înghițeam tot praful de pe uliță.Când a dat peste proprietatea pe care aveam să o cumpărăm, Irina mi-a trimis linkul cu mari rezerve, numai cu titlu de exemplu, pentru că era convinsă că n-o să vreau să programăm o vizionare. Era în Codlea, orașul meu natal, de care fugisem mâncând pământul, și-n care reveneam călcându-mi pe inimă, doar cât să-i salut pe părinți, chiar și după ce ne-am întors în Brașov, care era la mai puțin de 15 kilometri distanță.”Autor și voce: Bogdan CoșaMontaj: Ana Maria Ciobanu<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Acasă a însemnat frică

Un oraș bun e unul care are grijă de oameni. Și rolul unui activist - cum e Irina Zamfirescu - e să le amintească autorităților din București să-și facă datoria. Un reportaj de Georgiana Ilie.În acest episod o ascultăm pe Georgiana Ilie, reporter la DoR. Poate ai citit articolul ei despre următorul cutremur care o să lovească Bucureștiul, sau, mai recent, analiza stilului de leadership al lui Raed Arafat în primele luni de pandemie și povestea programului care pariază pe dezvoltarea încrederii între adulți ca soluție la problemele din sistemul de educație.În mai 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un reportaj despre activista civică Irina Zamfirescu. De peste 10 ani, Zamfi le reamintește edililor bucureșteni care e datoria lor. Din 2020, cel pe care-l trage de mânecă să fie transparent este chiar omul căruia îi datorează ADN-ul ei de activistă: actualul primar al capitalei și fostul activist Nicușor Dan.Varianta scrisă a acestui reportaj cuprinde și informații de context despre activism și urbanism în București. Pe pagina de Facebook Decât o Revistă poți asculta și o discuție între Irina Zamfirescu și Georgiana Ilie despre ce înseamnă să fii activist și cum comunici cu autoritățile publice. La acest articol a contribuit cu documentare de teren și Irina Tacu.Caută mai multe articole de Georgiana Ilie pe dor.ro sau episodul „Mai avem nevoie de Raed Arafat?” din feed-ul DoR Audio. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o sau despre cum se schimbă Bucureștiul, o găsești la jo@dor.ro.Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. Autor și voce: Georgiana IlieFotografie: Adrian CâtuIntroducere și montaj: Maria BerceaMuzica: Jahzzar - Jardins du Luxembourg★ Support this podcast ★

Un oraș bun e unul care are grijă de oameni. Și rolul unui activist - cum e Irina Zamfirescu - e să le amintească autorităților din București să-și facă datoria. Un reportaj de Georgiana Ilie. În acest episod o ascultăm pe Georgiana Ilie, reporter la DoR. Poate ai citit articolul ei despre <a href="https://www.dor.ro/cutremur-orasul-vulnerabil-dor-28/" rel="nofollow" target="_blank">următorul cutremur</a> care o să lovească Bucureștiul, sau, mai recent, analiza stilului de leadership al lui <a href="https://www.dor.ro/urgenta-raed-arafat-lider-pandemie/" rel="nofollow" target="_blank">Raed Arafat</a> în primele luni de pandemie și povestea programului care pariază pe <a href="https://www.dor.ro/scoala-increderii/" rel="nofollow" target="_blank">dezvoltarea încrederii</a> între adulți ca soluție la problemele din sistemul de educație. În mai 2021 a publicat pe <a href="https://www.dor.ro/zamfi-versus-primaria-bucuresti/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a> și <a href="https://www.dor.ro/product/dor-44/" rel="nofollow" target="_blank">în numărul #44 din DoR</a> un reportaj despre activista civică Irina Zamfirescu. De peste 10 ani, Zamfi le reamintește edililor bucureșteni care e datoria lor. Din 2020, cel pe care-l trage de mânecă să fie transparent este chiar omul căruia îi datorează ADN-ul ei de activistă: actualul primar al capitalei și fostul activist Nicușor Dan.<a href="https://www.dor.ro/zamfi-versus-primaria-bucuresti/" rel="nofollow" target="_blank">Varianta scrisă</a> a acestui reportaj cuprinde și informații de context despre activism și urbanism în București. Pe pagina de Facebook Decât o Revistă poți asculta și <a href="https://www.facebook.com/162351707629/videos/326979115471379" rel="nofollow" target="_blank">o discuție</a> între Irina Zamfirescu și Georgiana Ilie despre ce înseamnă să fii activist și cum comunici cu autoritățile publice. La acest articol a contribuit cu documentare de teren și Irina Tacu. Caută mai multe articole de Georgiana Ilie pe <a href="https://www.dor.ro/author/georgiana-ilie/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a> sau episodul „<a href="https://dor-audio.transistor.fm/episodes/mai-avem-nevoie-de-raed-arafat" rel="nofollow" target="_blank">Mai avem nevoie de Raed Arafat?</a>” din feed-ul DoR Audio. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o sau despre cum se schimbă Bucureștiul, o găsești la <a href="mailto:jo@dor.ro">jo@dor.ro</a>. Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro/sustine</a>. Autor și voce: Georgiana Ilie Fotografie: Adrian Câtu Introducere și montaj: Maria Bercea Muzica: Jahzzar - Jardins du Luxembourg<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Dreptul la oraș

Anul în care unui băiat de 13 ani i-a fost dor de toată lumea. Un reportaj de Anca Vancu.În acest episod o ascultăm pe Anca Vancu. La DoR, Anca a scris despre satul românesc, scufundarea unei nave care transporta zeci de mii de oi vii, relația complicată cu părinții ei în pandemie și mediul antreprenorial românesc. În mai 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un reportaj despre TibiCațărăTot, un băiat de 13 ani care și-a început adolescența în pandemie, departe de școală și de prieteni, iar singurul loc care l-a scos din apatie a fost o sală de cățărat.Găsești mai multe articole de Anca Vancu pe dor.ro. Dacă vrei să-i mai asculți vocea, caută în feed-ul DoR Audio episoadele „Un președinte de bloc versus COVID-19” și „De unde-i varza asta?”.Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. Autor și voce: Anca VancuFotografie: Matei BumbuțIntroducere și montaj: Maria BerceaMuzica: Podington Bear - Bumble, Bean - Rege pe deal★ Support this podcast ★

Anul în care unui băiat de 13 ani i-a fost dor de toată lumea. Un reportaj de Anca Vancu. În acest episod o ascultăm pe Anca Vancu. La DoR, Anca a scris despre <a href="https://www.dor.ro/despre-oameni-si-porci/" rel="nofollow" target="_blank">satul românesc</a>, <a href="https://www.dor.ro/nava-cu-mii-de-oi-ce-s-a-schimbat/" rel="nofollow" target="_blank">scufundarea unei nave</a> care transporta zeci de mii de oi vii, <a href="https://www.dor.ro/parinti-acasa-coronavirus/" rel="nofollow" target="_blank">relația complicată cu părinții ei în pandemie</a> și <a href="https://www.dor.ro/nod-plan-de-supravietuire/" rel="nofollow" target="_blank">mediul antreprenorial românesc</a>. În mai 2021 a publicat pe <a href="https://www.dor.ro/anul-in-care-unui-baiat-de-13-ani-i-a-fost-dor-de-toata-lumea/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a> și <a href="https://www.dor.ro/product/dor-44/" rel="nofollow" target="_blank">în numărul #44 din DoR</a> un reportaj despre TibiCațărăTot, un băiat de 13 ani care și-a început adolescența în pandemie, departe de școală și de prieteni, iar singurul loc care l-a scos din apatie a fost o sală de cățărat.Găsești mai multe articole de Anca Vancu pe <a href="https://www.dor.ro/author/anca-vancu/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a>. Dacă vrei să-i mai asculți vocea, caută în feed-ul DoR Audio episoadele „<a href="https://dor-audio.transistor.fm/episodes/un-pre-edinte-de-bloc-versus-covid-19" rel="nofollow" target="_blank">Un președinte de bloc versus COVID-19</a>” și „<a href="https://dor-audio.transistor.fm/episodes/oamenii-no-tri-nu-au-doar-bra-e-de-munca" rel="nofollow" target="_blank">De unde-i varza asta?</a>”. Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro/sustine</a>. Autor și voce: Anca Vancu Fotografie: Matei Bumbuț Introducere și montaj: Maria Bercea Muzica: Podington Bear - Bumble, Bean - Rege pe deal<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Tibi Cațără Tot

Până la 25 de ani, eram convinsă că nu pot să mă abat de la destinul prestabilit de femeie romă. Apoi am plecat. Un eseu de Rowena Marin.În acest episod o ascultăm pe Rowena Marin. Rowena a crescut într-o familie tradițională de romi și a urmat o vreme destinul prestablit al femeilor din comunitatea ei. Apoi a început să caute cine este cu adevărat. În iunie 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un eseu despre drumul pe care l-a parcurs în această căutare. Acum Rowena trăiește la New York, unde lucrează în vânzări pentru Google, e cofondatoare a ONG-ului Women Manifesto 4.0, o comunitate de auto-dezvoltare pentru femei, și scrie o carte despre istoria familiei sale.Dacă vrei să-i scrii Rowenei, o găsești pe Instagram, la @rowenamarin.Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. Autor și voce: Rowena MarinFotografie: Sara CarabantesIntroducere și montaj: Maria BerceaMuzica: Blue Dot Sessions - Big River Run★ Support this podcast ★

Până la 25 de ani, eram convinsă că nu pot să mă abat de la destinul prestabilit de femeie romă. Apoi am plecat. Un eseu de Rowena Marin.În acest episod o ascultăm pe Rowena Marin. Rowena a crescut într-o familie tradițională de romi și a urmat o vreme destinul prestablit al femeilor din comunitatea ei. Apoi a început să caute cine este cu adevărat. În iunie 2021 a publicat pe <a href="https://www.dor.ro/cine-in-lume-sunt-eu/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro</a> și în <a href="https://www.dor.ro/product/dor-44/" rel="nofollow" target="_blank">numărul #44 din DoR</a> un eseu despre drumul pe care l-a parcurs în această căutare. Acum Rowena trăiește la New York, unde lucrează în vânzări pentru Google, e cofondatoare a ONG-ului Women Manifesto 4.0, o comunitate de auto-dezvoltare pentru femei, și scrie o carte despre istoria familiei sale.Dacă vrei să-i scrii Rowenei, o găsești pe Instagram, la <a href="https://www.instagram.com/rowenamarin" rel="nofollow" target="_blank">@rowenamarin</a>.Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe <a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="nofollow" target="_blank">dor.ro/sustine</a>. Autor și voce: Rowena Marin Fotografie: Sara Carabantes Introducere și montaj: Maria Bercea Muzica: Blue Dot Sessions - Big River Run<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Cine în lume sunt eu?

Sărăcia energetică e printre principalele bariere în calea unei vieți decente. Realitatea zonelor care trăiesc cu fire improvizate arată că soluțiile sunt dificile.În România există 64.000 de așezări informale și Ministerul Energiei a numărat în 2019 peste 52.000 de gospodării la nivel național care nu sunt conectate la rețeaua de energie electrică.Reporterul Ana Maria Ciobanu a fost în mai 2021 la Iazu, în județul Dâmbovița, pentru a înțelege cum e să trăiești fără acces legal la rețeaua de energie electrică și ce soluții există pentru locuințele informale improvizate la marginea satului.O versiune a acestui material a fost publicată în numărul #44 al revistei DoR. Atât articolul din print cât și varianta audio au fost realizate cu sprijinul Enel România.Muzica: Siddartha Corsus, Sita's SongFotografie: Bogdan Dincă★ Support this podcast ★

Sărăcia energetică e printre principalele bariere în calea unei vieți decente. Realitatea zonelor care trăiesc cu fire improvizate arată că soluțiile sunt dificile. În România există 64.000 de așezări informale și Ministerul Energiei a numărat în 2019 peste 52.000 de gospodării la nivel național care nu sunt conectate la rețeaua de energie electrică.Reporterul Ana Maria Ciobanu a fost în mai 2021 la Iazu, în județul Dâmbovița, pentru a înțelege cum e să trăiești fără acces legal la rețeaua de energie electrică și ce soluții există pentru locuințele informale improvizate la marginea satului.O versiune a acestui material a fost publicată în numărul #44 al revistei DoR. Atât articolul din print cât și varianta audio au fost realizate cu sprijinul Enel România.Muzica: <a href="https://freemusicarchive.org/music/Siddhartha/fragments-of-light/sitas-song" rel="nofollow" target="_blank">Siddartha Corsus, Sita's Song</a> Fotografie: Bogdan Dincă<a href="https://www.dor.ro/sustine/" rel="payment nofollow" target="_blank">★ Support this podcast ★</a>

Într-un sat din Dâmbovița, becurile sunt mereu aprinse

Povești din DoR, citite chiar de autori. DoR e o publicație independentă care spune povești adevărate pentru a-și sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Citește munca noastră pe <a href="http://www.dor.ro" rel="nofollow" target="_blank">www.dor.ro</a> și în ediția print.

DoR Audio

The best podcast episodes on non-current politics. Covering topics such as universal basic income, democracy, poverty & justice and more. For anyone interested in learning more about politics that affect that world, not just now, but in the longer term. Add episodes you're interested into your queue below!

Best Non-Current Politics Podcasts

The best philosophy podcast episodes. Asking questions about how to live a better life, what it means to be and do good, to the idea of God. This topic includes episodes that bring about important questions that everyone should be asking themselves. Add episodes you're interested into your queue below!